O nouă victorie pentru juniorii echipei de polo CSM Oradea

Foto: agerpres.ro

CSM Oradea a obținut a 3-a victorie în cadrul Campionatului Național de Juniori I la polo pe apă – ediția 2021/22. Echipa antrenată de Christian Sandor și Sandor Nagy a învins CSM Corona Brașov, scor 11-7, într-un meci desfășurat la Tîrgu Mureș în cursul serii de sâmbătă (23.10). Partida a fost controlată de orădeni.

Marcatorii echipei antrenată de Christian Sandor și Sandor Nagy în acest meci: Mihai Fitero – 4 goluri, Bajusz Benett, Mark Tokai, Ianis Soponar – 2 goluri fiecare, Raul Șandru – 1 gol. În replică, Adrian Pășcăluță a înscris de patru ori pentru formația din Brașov.

CSM Oradea are trei victorii și o înfrângere în cadrul turului fazei Nord din CN Juniori I – ediția 2021/22. Formația orădeană, alcătuită din sportivi născuți în anul 2006, cu trei ani mai tineri decât limita de vârstă admisă, urmează să dispute ultimul meci în compania lui Partizan Tîrgu Mureș.

Distribuie informația
Alte știri