Așteptarea a luat sfârșit. Desafio: Aventura, cel mai intens reality show de aventură din România, debutează luni, 5 ianuarie 2026, la PRO TV și pe VOYO. Sub sloganul acestui sezon, “Cele șapte coroane ale șarpelui”, telespectatorii vor fi martorii unei competiții fără precedent, filmată în îndepărtata Thailanda, care aduce în prim-plan curajul, rezistența, adaptarea și spiritul de echipă, într-o luptă pentru marele premiu de 150.000 de Euro.
Douăzeci și patru de concurenți au pornit într-o experiență care le va pune la încercare atât limitele fizice, cât și pe cele mentale. Ei vor fi împărțiți în trei echipe – Norocoșii, Visătorii și Luptătorii, iar una dintre concurente este din Oradea.
Meila Codruța are 20 de ani. Luptătoare din Oradea, crescută în sală încă de la 10 ani. Mică de statură, mare de caracter, Meila e forță pură și vrea să dovedească tuturor că determinarea nu are vârstă, nici gen. Vine să “distrugă” jungla, nu să-și facă prieteni. „Mi-aș dori să îmi deschid sala mea de MMA, dacă aș câstiga marele premiu”, spune ea.
„Mi-am dorit foarte mult chestia asta, fiind o emisiune care mă reprezintă foarte mult. Nu pot să spun că am așa o zonă a mea de confort. Sunt foarte deschisă, prietenoasă, mă înțeleg cu toată lumea. Mai am eu momentele mele dacă mă enervez”, a declarat Meila Codruța (Coco). Ea crede că în competiție o va ajuta faptul că este puternică, nu doar fizic, dar și psihic.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație