O parcarea multietajată se va realiza pe locul fostei baze sportive Voinţa

Parcarea multietajată din zona străzilor Academiei-George Barițiu va avea o arie desfășurată de 6.768 mp cu 340 de locuri în total , recum și o clădire de birouri.

Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 4,5 milioane de euro, inclusiv TVA. Realizarea investiției va dura 18 luni.

„Nu avem în momentul de față o formulă financiară pentru a susține aceste lucrări. Există posibilitatea să reluăm o formulă pe care am mai folosit-o: formula credit-furnizor, în așa fel încât efortul de plată a parcării să fie distribuit pe mai mulți ani”- a spus primarul Ilie Bolojan.
Construcția va avea structură clasică de beton armat, iar clădirea de parcaj va avea două intrări carosabile separate, având în total două fluxuri de intrare și două de ieșire din strada Academiei și strada George Barițiu.
„Vom demara licitația în această iarnă, iar după adjudecare va urma o durată de aproximativ 3 luni de zile pentru realizarea proiectului tehnic și încă un an și jumătate pentru finalizarea lucrărilor. Astfel, în cursul anului 2020, în primăvară, dacă totul este în regulă, ar urma să se dea în funcțiune această parcare” – a arătat primarul, care a precizat şi că vor rămâne în funcţiune cinci dintre terenurile de tenis existente în fosta bază sportivă Voinţa.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds