Anna Marossy are în Parcul Libertății din Oradea, începând cu data de 18 octombrie, o placă comemoratativă, montată la împlinirea a cinci ani de la „cunoașterea și a lumii celeilalte”a renumitului biolog. Si asta în prezența unor prieteni dragi.
Anna Marossy s-a născut la 12 martie 1931 la Beiuș. A studiat la Facultatea de Biologie de la Cluj, specializându-se în domeniul cercetărilor, după ce a activat ca profesor. A luptat pentru păstrarea florei de pe malul Crișului orădean, dar și a rezervației naturale de nuferi de apă termală din Băile Felix.
La evenimentul de duminică, 18 octombrie, au vorbit despre renumitul biolog: Cătălin Popa, reprezentantul Fundației Comunitare Oradea, doctorul Hadrian Borcea, șeful UPU Bihor, fost elev al Annei Marossy, Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor și Orlando Balaș, cadru universitar și ecologist.

,,Anna Marossy a fost orice vreți voi, doar egoistă, nu”, a declarat Cătălin Popa.
„A fost un om deschis la minte, vizitând multe dintre colțurile lumii, precum Alaska, Asia Centrală, Siberia, Groenlanda și,, în 2012 Spitzberg, Norvegia. A încurajat iubitorii de natură să studieze mai în amănunt mediul înconjurător. Totodată, a învățat tinerii mult timp să le explice părinților importanța reciclării și a conservării biodiversității. ,,A fost, dacă vreți, un pionier al educației muzeale”, a declarat Aurel Chiriac.

Anna Marossy s-a stins din viață în anul 2015, pe 18 octombrie. Cenușa sa a fost împrăștiată în mai multe locuri dragi biologului bihorean.
Antonia Alexandra Szabo, Jurnalism, An I
