Luminița Cionca are 18 ani și locuiește în Oradea. La vârsta de 4 ani, tânăra a fost diagnosticată cu o boală cruntă, epilepsie, pentru care a urmat tratament mai mulți ani. Nouă ani mai târziu, i s-a pus un alt diagnostic, Ataxie cerebeloasă sechelară. În momentul de față, aceasta depinde în totalitate de mama ei, neputând să se țină singură pe picioare. Luminița face zilnic terapii la domiciliu, care implică costuri enorme pentru cea care i-a dat viață.
Tânăra duce o luptă aprigă cu această boală cumplită, care a ţintuit-o într-un scaun cu rotile. Este conştientă că trebuie să facă eforturi uriaşe pentru a reuşi să fie, măcar în proporţie de 60%, copilul vesel şi talentat pe care îl ştia toată lumea înainte ca boala să-i atace organismul. Pe lângă ambiţia ei de a se pune pe picioare şi eforturile supraomeneşti pe care le face mama ei pentru a-i asigura tratamentul zilnic, Luminița are nevoie şi de un pic de ajutor din partea semenilor ei.
Pentru Luminița Cionca va avea loc un spectacol, prezentat de Mihai Dacin. Vor urca pe scena: Ritm on Stage Dance Crew, Feeling Dance Studio, Ansamblul folcloric Crișana, Soții Nemes Maria & Mihai, Ioana Urs, Raluca Popa, Marius Ciprian Pop, Alin Timut & Cristina Cociuba, Claudia Ionas, Giulia Chiș, Andrei Corb, Andreea Ardelean-Suciu si Radu Moș. Evenimentul va avea loc pe data de 26 iunie, de la ora 18, la Grand’Or Deluxe din Oradea.