A murit Iosif Țon (1934 – 2025). Între cele două numere este cuprinsă nu doar o viață lungă, cu suiușuri și coborâșuri, cu schimbarea a trei regimuri politice doar în România, ci și mii (zeci de mii?) de vieți atinse și influențate pentru totdeauna, cu schimbări de traiectorie personală și cu abilitatea de a-și rămâne sieși credincios.
Iosif Țon a fost pentru mine mai întâi o legendă. Asta era în anii `80 din secolul trecut. Una dintre mătușile mele era mare fan (în romgleza de azi), admiratoare a lui Iosif Țon și foarte tristă că a trebuit să părăsească România. Apoi Iosif Țon a fost o voce la Europa Liberă. Dintre cei care predicau pe vremea aceea, el era dintre cei mai citiți, mai logici, care nu bătea apa în piuă 50 de minute, nici nu lua ascultătorul de la Geneza la Apocalipsa spunând multe cuvinte fără să spună de fapt mare lucru.
După 1990 a revenit în țară, a contribuit la fondarea Institutului Biblic Emauel Oradea, a Liceului Teologic Emanuel Oradea, a Alianței Evanghelice din România, a Editurii Cartea Creștină, a rețelei Radio Vocea Evangheliei, și cine mai știe câte alte proiecte a susținut.
Mie mi-a fost pastor și profesor. În aceste două calități mi-a atins și influențat viața de câteva. Orele cu el erau interesante, și în funcție de întrebările pe care le puneam la sfârșitul orei, descopeream noi fațete ale profesorului și omului Iosif Țon. La unele răspunsuri ale lui aș spune, în româna de azi, ajungeam la hiperventilație. Răspunsurile lui erau uneori atât de neobișnuite pentru mediul evanghelic conservator din România, care supraviețuise cumva 40 de ani de comunism dur, dar cu sechele.
Eram în al doilea an de facultate la Institutul Biblic Emanuel (azi Universitatea Emanuel Oradea) când mi-am dat seama că nu mai am ce căuta în școala aceea. Trăiam prima mea criză spirituală majoră. Nu am mers la niciun profesor să mă consult cu el, ci direct la rectorul Iosif Țon, pe principiul până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Voiam să rămân nemâncată. I-am spus că trebuie să mă dea afară din școală sau trebuie mă retrag eu. Mi-a ascultat povestea și oful și treptat a început să zâmbească blând, amuzat. Mi-a explicat că nu sunt singurul student într-o școală creștină evanghelică ce trăiește o asemenea criză spirituală. Apoi m-a asigurat că nu va fi singura mea criză spirituală. Vor mai veni și altele, iar fiecare criză va fi altfel și mai grea. A avut dreptate. În anul IV de facultate a avut un ciclu de studii la Institut, iar apoi și în mai multe biserici. Până în ziua de azi, când îmi vine să sar la gâtul cuiva (la propriu sau la figurat), îmi amintesc mantra domnului Țon din acel ciclu: „fratele tău pentru care a murit Cristos”. „Mantra lui Țon”, cum o numesc și azi, a salvat cel puțin somnul multor oameni care ar fi auzit câteva de la mine, dar cred că multora le-a salvat și integritatea fizică pentru că ar fi primit cel puțin o lovitură zdravănă la fluierul piciorului, dacă nu o palmă sănătoasă. Ca să fie clar cum eram la faza: „fără violență”.
Iosif Țon avea limitele lui, ca orice om. Cel puțin o dată aceste limite m-au afectat personal. Dar era fascinant să observ de la distanță curiozitatea pe care o avea în alte domenii și să îmi amintesc mereu cum ne îndemna să privim și peste marginile propriei farfurii. Îndemnul acesta era balsam pentru sufletul meu, pentru că și eu eram și sunt interesată de multe lucruri din atâtea domenii diferite.
A părăsit Institutul Emanuel în 1994, dacă nu mă înșel. Dar mă întâlneam cu el periodic pe holurile Editurii Cartea Creștină, ale Radio Vocea Evangheliei sau în biserici. Nu știu dacă își amintea de crizele mele spirituale sau doar de faptul că am fost unul dintre studenții buni ai lui. Ne respectam și prețuiam reciproc, iar când schimbam câteva vorbe nu erau amabilități gratuite. Când îi spuneam o aprecierea pentru vreun mesaj sau text, mă întreba concret ce anume mi-a plăcut sau nu. Așa cum el îmi spunea concret ce anume și de ce i-a plăcut sau nu i-a plăcut în emisiunile mele.
De ce îi spun domnul Iosif Țon și nu „fratele” cum se obișnuiește în mediul evanghelic românesc? Pentru că un om și ctitor de un asemenea calibru este dintr-o altă stofă decât majoritatea oamenilor pe care îi numesc „frați”, indiferent de mediul din care provin.
La despărțirea de domnul Iosif Țon nu pot să spun decât Mulțumesc pentru toate urmele lăsate în viața mea și în peisajul evanghelic, cultural și social românesc!
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Daniela Stoica
