Operații gratuite la Spitalul Clinic Pelican. Vezi când începe campania – VIDEO

Managerii Spitalului Clinic Pelican – Gogu Cacuci, Adrian și Teodor Maghiar – au anunțat joi, 4 mai, că începând cu data de 15 mai, demarează o campanie importantă pentru a fi alături de pacienții bihoreni. Astfel, până la sfârșitul anului, pacienții secției de Ortopedie și Traumatologie, care se prezintă cu fracturi de șold, fracturi la nivrlul coapsei, femurului, genunchiului, gleznei, piciorului, umărului, brațului, cotului, mâinii și antebrațului, vor fi operați în mod gratuit, singura condiție fiind deținerea și prezentarea cardului de sănătate. De asemenea, cei opt medici din cadrul secției vor rezolva, tot gratuit, și cazurile ce necesită protezare. Față de aceste operații uzuale, ortopezii de la Spitalul Clinic realizează intervenții mai speciale, precum transplantul artroscopic de cartilaj articular, sutura atroscopică a meniscului, reconstrucția artroscopică a ligamentelor încrucișate ale genunchiului etc. Pacienții care beneficiază de operațiile gratuite trebuie să fie asigurați și să vină la un consult la medicul ortoped din cadrul Spitalului Pelican. Costurile vor fi susținute de ASociația Medicală Pelican, asociație care vine în sprijinul pacienților cu mai multe afecțiuni.

Dr. Adrian Maghiar a anunțat aplicarea acestei gratuități și pentru bolnavii cu diagnostic de apendicită, aceștia urmând să fie operați fie prin metoda clasică, fie laparoscopic. Secția de Chirurgie Generală se numără printre puținele din România care oferă tratament standard în intervențiile laparoscopice pentru diverse patologii, începând de la colecistectomie până la intervenții complexe, precum hernia hiatală, splenectomie, cura laparoscopică a herniei inghinale, chirugia bariatrică (pentru slăbit) prin sleeve gastrectomy, intervenții pentru cancerul colo-rectal etc. Durata medie de spitalizare, datorită folosirii tehnicilor chirurgicale minim invazive, este foarte redusă, de aproximativ 2-3 zile.

Tot ca element de noutate, în cadrul spitalului operează o echipă de urologi condusă de prof. dr. Teodor Maghiar și conf.dr. Bogdan Petruț, de la Institutul Oncologic Cluj Napoca, care fac intervenții de prostatectomie radicală laparoscopică pentru cancer de prostată și nefrectomie parțială laparoscopică pentru cancerul renal.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds