Să trăiești în Oradea poate fi uneori o provocare. Dar când revii aici doar de una-două ori pe an, cu luni întregi între vizite, nu poți decât să privești uimit și să admiri orașul și oamenii care îl fac să vibreze.
La fiecare revenire, observ că s-au închis unul, două sau mai multe șantiere, iar ceva s-a îmbunătățit vizibil. În același timp, apar altele noi, în alte zone. Artere rutiere, clădiri istorice, dar și cartiere întregi își schimbă treptat fața și calitatea. Numărul tot mai mare al mașinilor, coșurile pline ale oamenilor, afacerile locale și activitatea din parcurile industriale arată că bunăstarea crește.
Viteza internetului depășește, de mai bine de 15 ani, media din vestul Europei, iar digitalizarea serviciilor publice i-ar putea face invidioși pe mulți vest-europeni. Nivelul atins de digitalizare mă face uneori să simt că trăiesc într-un film – undeva între Matrix și Blade Runner.
Atitudinea personalului din administrația locală s-a schimbat semnificativ – cel puțin acolo unde am avut contact direct. În sistemul sanitar, însă, am întâlnit două lumi diferite: în unele spitale publice, cadre medicale dedicate și talentate, care îți redau încrederea; în altele, persoane care par rămase în anii ’80, cu aceeași lipsă de empatie și respect. În schimb, în clinicile private, am găsit profesionalism, atitudine și atenție la detalii – ce-i drept, contra cost.
Efervescența culturală din Oradea mă uimește de fiecare dată. Serile mele se umplu cu spectacole de la filarmonică și teatru – instituțiile mele de suflet – cu vizite la muzee, galerii de artă și festivaluri de toate genurile. E o energie care face orașul viu.
De aproape trei ani, piețele volante ale micilor producători bihoreni aduc în oraș gusturi autentice și produse locale, de calitate. În unele magazine, cofetării sau restaurante sunt întâmpinată cu zâmbete și atenție; în altele, deranjez personalul de la o poveste sau de la scroll-ul pe telefon.
Și Oradea s-a schimbat demografic: numărul imigranților economici a crescut, dar, poate pentru că sunt puțini sau pentru că se integrează discret, orașul nu resimte tensiuni. Nu am observat manifestări antisemite – dimpotrivă, Oradea își cinstește moștenirea culturală evreiască, parte esențială din identitatea sa.
Turiștii sunt prezenți peste tot – îi aud, îi văd, le ocolesc cadrele foto. Vorbesc limbi diferite și descoperă un oraș tot mai frumos. Și orădenii, la rândul lor, fac poze cu mândrie. Dacă înainte de pandemie Oradea părea adormită în weekenduri, acum e plină de viață.
Ce nu s-a schimbat încă? Traficul gălăgios și uneori agresiv. Și fețele serioase ale adulților. În schimb, copiii și tinerii strălucesc – au o lumină care lipsește din ochii celor mari. Poate pentru că încă veniturile rămân sub media națională, iar grijile sunt multe.
Dar direcția este bună. Oradea se schimbă, se ridică, respiră modernitate fără să-și piardă sufletul. Și pot spune, cu mândrie și emoție, că sunt orădeancă.
Daniela Stoica
