Oradea este promovată la Milano, la unul dintre cele mai importante târguri de turism din Europa

Oradea participă, în perioada 9-11 februarie 2025, la BIT Milano, unul dintre cele mai mari și prestigioase târguri de turism din Europa. Evenimentul are loc la Milano și reunește operatori din întreaga industrie turistică, de la destinații consacrate și emergente până la lanțuri hoteliere, companii aeriene, agenții de turism și platforme de tehnologie pentru turism.

Oradea este reprezentată de Visit Oradea la BIT Milano printr-un stand oficial propriu și promovează orașul și regiunea prin materiale informative, sesiuni de networking și prezentări, punând accent pe: patrimoniul arhitectural și cultural – orașul fiind un exemplu remarcabil de Art Nouveau în Europa Centrală; turismul de wellness și relaxare – proximitatea față de Băile Felix și oferta extinsă de centre spa; evenimente și festivaluri și accesibilitate – conexiuni aeriene directe cu Milano și infrastructură pentru turiștii internaționali.

BIT Milano 2025 este unul dintre cele mai prestigioase târguri internaționale de turism, reunind anual mii de profesioniști din industrie – de la agenții de turism și tour-operatori, la companii aeriene, lanțuri hoteliere și platforme digitale. Evenimentul, desfășurat în perioada 9-11 februarie 2025, la Fiera Milano – Rho găzduiește expozanți din 64 țări, punând accent pe inovație, sustenabilitate și noile tendințe din turism.

Tematica principală a ediției din acest an este „Bringing Innovation into Travel”, abordând subiecte esențiale precum turismul sustenabil, impactul inteligenței artificiale asupra experiențelor de călătorie, dezvoltarea segmentului bleisure (business & leisure), digitalizarea serviciilor turistice și turismul de emoție. Evenimentul va include conferințe și sesiuni de networking dedicate profesioniștilor, oferind o platformă ideală pentru stabilirea de noi parteneriate și pentru promovarea destinațiilor emergente.

Participarea Visit Oradea la BIT Milano 2025 reprezintă o oportunitate valoroasă pentru creșterea vizibilității orașului pe piața italiană și internațională, în contextul unei cereri tot mai mari pentru experiențe autentice și destinații cu un mix echilibrat între patrimoniu cultural, wellness și gastronomie.

Distribuie informația
Alte știri