Peste 100 de elevi și profesori din întreaga țară vin în Oradea, în perioada 22–25 mai 2025, pentru a participa la cea de-a XXIII-a ediție a Concursului Național de Ecologie și Protecția Mediului „Floare de Lotus”.
Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Muzeul Țării Crișurilor, Liceul Teologic Penticostal „Betel”, Consiliul Județean Bihor, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Agenția de Management al Destinației Bihor.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 23 mai, ora 9:30, la Muzeul Țării Crișurilor, unde vor avea loc și primele activități. Participanții vor fi coordonați de prof. Carmen Corina Dume (Palatul Copiilor) și muzeografa Erika Posmoșanu.
După festivitate, elevii vor participa la o probă de orientare și recunoaștere a arborilor în curtea muzeului, urmată de atelierul creativ „Natură și artă”, unde vor realiza lucrări din materiale reciclabile și naturale.
Dacă vremea permite, programul include o excursie specială în aria protejată Valea Alceului – Livada de Bihor, pentru observarea vânturelului de seară (Falco vespertinus) și a altor păsări rare.
În ziua a doua, elevii vor explora una dintre peșterile emblematice ale județului Bihor, într-o excursie tematică dedicată patrimoniului natural. Concursul se va încheia cu festivitatea de premiere, unde vor fi recunoscute performanțele celor mai buni participanți.
Evenimentul este susținut de Asociația „LEO LAND Oradea” și SC CRISDECOR SRL.