Turneul Internaţional Stradivarius, ediţia a XIV-a, va prezenta, într-o serie de 13 concerte, în catedrale şi spaţii inovative din România, în perioada 25 iulie – 11 august, Simfonia a 9-a – „Odă Bucuriei” – compusă de Ludwig van Beethoven, într-o transcripţie pentru vioară şi pian de Hans Sitt. La Oradea, evenimentul va avea loc joi 29 iulie, de la ora 19,30, la Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae”.
Concertele vor fi susţinute de violonistul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu şi de pianistul spaniol Josu de Solaun.
„Este un proiect muzical provocator, în care doi muzicieni îşi asumă întreaga încărcătură emoţională şi muzicală a Simfoniei a 9-a de L.v.Beethoven. Transcripţia încredinţează viorii şi pianului vocile celor peste 100 de muzicieni prezenţi, în mod normal, pe scenă la un asemenea program: orchestra simfonică, corul, cei patru solişti, dirijorul. Mesajul pe care ni-l transmite celebra odă este clar şi dezarmant de simplu: cea mai mare bucurie este să poţi fi prietenul cuiva. După mai bine de un an de distanţare socială, muzica lui Beethoven ne îndeamnă să regăsim latura noastră generoasă şi celestă. Până în momentul de faţă, nu există tipărită o variantă completă în limba română a Odei Bucuriei a lui Schiller. Vă mulţumim că iubiţi muzica şi vă aşteptăm la concerte cu tot dragul, pentru a sărbători bucuria şi prietenia”, a declarat Alexandru Tomescu.
Turneul Internaţional Stradivarius 2021 este dedicat şi în acest an unei cauze de interes public – se lansează Bursa „Adrian Tomescu” (reputat pianist, tatăl violonistului Alexandru Tomescu) şi va fi acordată unui tânăr muzician activ al Fundaţiei Culturale „Remember Enescu”, în urma deciziei unui juriu.