Oradea, legătură directă cu litoralul: trenuri suplimentare spre Constanța și Mangalia de 1 Mai

Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, tradițional petrecută pe litoral, CFR Călători introduce trenuri suplimentare spre Constanța și Mangalia în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025. Acestea se adaugă programului obișnuit de circulație și vor asigura legături directe din mai multe orașe mari, inclusiv din Oradea, București Nord, Suceava, Iași și Buzău.

De asemenea, călătorii din alte regiuni beneficiază de conexiuni rapide prin Capitală, datorită mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) între București Nord și Constanța.

În zilele cu trafic crescut, CFR Călători va suplimenta operativ trenurile cele mai solicitate, în limita parcului disponibil, pentru a răspunde cât mai bine cererii.

CFR Călători recomandă achiziționarea biletelor cu anticipație, fie online (inclusiv din aplicația mobilă „CFR Călători bilete online”), fie de la automatele și casele de bilete din stații.

Pasagerii pot beneficia de: reduceri de până la 10% la cumpărarea anticipată; reducere de 10% la biletele dus-întors; facilități legale pentru elevi, pensionari și alte categorii.

Este important ca toți călătorii să dețină bilet valabil și, după caz, documentele necesare pentru transport, pentru a evita taxele suplimentare sau amenzile.

Alte știri