Oradea – Nagyvárad – Großwardein. Momente inedite din istoria așezării / Invitație la lansarea cărții

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Școala Doctorală de Istorie și Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Asociația Culturală d’Art și Erbașu Transilvania organizează lansarea cărții Oradea – Nagyvárad – Großwardein. Momente inedite din istoria așezării, autori Dumitru Noane, Augustin Țărău, apărută la Editura Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2023.

Evenimentul face parte din seria Cartea lunii și va avea loc joi, 17 august a.c., ora 12.00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr”.

Lucrarea îmbracă aspectul unui breviar al principalelor evenimente istorice prin care a trecut orașul Oradea de-a lungul existenței sale milenare. Fiecare dintre aceste episoade este descris succint, într-un limbaj nepretențios, accesibil publicului larg și iubitor de istorie. Autorii au intenționat ca, prin intermediul acestui volum, să aducă mai aproape de cititorii orădeni și bihoreni și nu numai, crâmpeie ale istoriei urbei de pe Crișul Repede, multe dintre acestea fiind inedite. Lucrarea a apărut cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și cu sprijinul SC Erbașu Transilvania.

În deschidere vor lua cuvântul: Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, managerul Muzeului Țării Crișurilor-Complex Muzeal, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării; Prof. univ. dr. Sorin Șipoș, directorul Școlii Doctorale de Istorie din cadrul Universității din Oradea; Nicolae Pop, directorul Asociației Culturale D’ART Oradea.

Intrarea este liberă!

Distribuie informația
Alte știri