Oradea participă la „Ziua de Curățenie Națională 2024”

Primăria Municipiului Oradea participă pe 21 septembrie 2024 la „Ziua de Curățenie Națională 2024”, în cadrul inițiativei „Let’s Do It, Romania!”.

Cetățenii care doresc să participe la această acțiune de colectare a deșeurilor pot ridica saci și mănuși între 16 și 20 septembrie 2024, de luni până vineri, între orele 14:00 și 19:00, de la sediul situat pe strada Oneștilor nr. 44 (clădirea cu bannerul „Ziua de Curățenie Națională 2024”).

Pentru înscrierea voluntarilor, se poate folosi aplicația dedicată la următorul link:
https://app.letsdoitromania.ro/login.

Zonele propuse pentru salubrizare:

  • Malurile pârâului Peta: Pod Calea Aradului – Pod Iancu de Hunedoara / Str. Ogorului;
  • Malurile râului Crișul Repede:
    • Pod Densușianu – Pod Ferdinand;
    • Mal drept: Pod Ferdinand – Pod Dacia Continental și între Pod CFR (baza sportivă Dinamo) – Pod M.I. Prezan (Silvaș);
    • Mal stâng: Pasarela Hobanată – Depozit Peco Dragoș Vodă – Prima barieră.

Primăria Municipiului Oradea va asigura:

  • 500 saci menajeri de 120 litri, prin operatorul SC RER Vest SA;
  • Transportul deșeurilor colectate, realizat de SC RER Vest SA;
  • Raportarea cantităților de deșeuri colectate la finalul acțiunii (în tone sau număr de saci).

Punctele de colectare a sacilor cu deșeuri:

  1. Pod Peța, Calea Aradului;
  2. Pasarela metalică Peța – Auchan;
  3. Pod Peța – Sala Polivalentă;
  4. Pasarela metalică Peța (terenurile Spyros);
  5. Pod Peța, Universității;
  6. Pasarela metalică, Feldioarei;
  7. Pod Peța, Vaporului;
  8. Pod Peța, Cantemir;
  9. Pasarela metalică, Parc Salca I;
  10. Pod Peța, Meiului;
  11. Pod Peța, Seleușului;
  12. Pod Peța, Iancu de Hunedoara / Ogorului;
  13. Pod Crișul Repede, Densușianu;
  14. Pod Crișul Repede, Carol;
  15. Pod Crișul Repede, Decebal;
  16. Pod Crișul Repede, Centenarului;
  17. Pod Crișul Repede, Ferdinand;
  18. Pasarela Hobanată, Crișul Repede;
  19. Pod Crișul Repede, Dacia Continental;
  20. Pod Crișul Repede, M.I. Prezan;
  21. Mal stâng Crișul Repede / Str. Dragoș Vodă – Țarc de câini.

Toate punctele de colectare vor fi amplasate pe căi publice pentru a facilita ridicarea deșeurilor de către operatorul de salubritate.

Distribuie informația
Alte știri