Armata Română va scoate la concurs, începând din toamna acestui an, 285 de locuri pentru specializările de medic și asistent militar, în șapte centre universitare din țară. Printre acestea se numără și Oradea, unde tinerii pot opta pentru o carieră în domeniul medical militar.
Din totalul locurilor, 162 sunt pentru medici ofițeri, iar 123 pentru asistenți subofițeri. Candidații care doresc să aplice vor trebui să treacă mai întâi de testele eliminatorii organizate de Ministerul Apărării, care includ probe fizice, testare psihologică și vizită medicală.
Centrele universitare unde vor fi disponibile locuri pentru aceste specializări sunt: București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Craiova și Târgu Mureș.
Studiile pentru medicii militari durează 6 ani, iar pentru asistenții medicali 4 ani. Cei admişi vor urma cursuri obișnuite de Medicină, dar și un modul special oferit de Institutul Medico-Militar, subordonat MApN.
În cazul în care nu vor fi admişi pe locurile destinate armatei, candidații vor putea opta pentru locuri la Medicina civilă.