Oradea si Aradul vor fi legate de un drum expres. Stadiul proiectului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus, joi, primele documentaţii la autorităţi, respectiv la Consiliile Judeţene Arad şi Bihor, pentru realizarea drumului expres Arad – Oradea, un proiect de 1,35 miliarde de euro, la care lucrările ar urma să înceapă în 2021, relateaza Agerpres.

Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Cristian Ispravnic, a declarat, într-o conferinţă de presă, că licitaţia ar putea fi publicată pe SEAP anul acesta, cel târziu anul viitor.

Drumul va avea profil de autostradă cu trei benzi de circulaţie pe sens pe o distanţă de 14,6 kilometri, profil de autostradă cu două benzi pe sens pe o distanţă de 43,5 kilometri şi profil de drum expres cu două benzi pe sens pe 76,4 kilometri. Proiectul include realizarea a cinci drumuri de legătură cu profile diferite, realizarea a 66 de poduri, pasaje sau viaducte şi a 12 noduri rutiere. Sursa

Distribuie informația
Alte știri