Oradea și Messina, unite printr-un parteneriat Alumni care trece granițele educației

Asociația Alumni a Universității din Oradea (AAUO) a semnat un acord de parteneriat cu Asociația Alumni a Universității din Messina (ALuMnime), marcând un nou pas în internaționalizarea rețelei absolvenților orădeni.

Documentul a fost parafat de conf. univ. dr. Dorin-Cristian Coita, președintele AAUO, și prof. univ. dr. Francesco Rende, președintele ALuMnime, în cadrul unei vizite oficiale la Universitatea din Messina, în perioada 16–17 octombrie.

Parteneriatul vizează dezvoltarea colaborării între organizațiile alumni europene, prin schimb de bune practici, crearea de rețele transfrontaliere și implementarea de proiecte comune în educație, digitalizare și sustenabilitate.

„Această colaborare marchează începutul unei noi etape în internaționalizarea rețelei Alumni a Universității din Oradea. Parteneriatul cu colegii din Messina ne oferă un cadru concret pentru a crește comunitatea noastră și pentru a transforma experiența alumni într-un vector de dezvoltare instituțională și regională”, a declarat conf. univ. dr. Dorin-Cristian Coita, președintele AAUO.

Inițiativa face parte din proiectul NGO Matches, dedicat digitalizării și extinderii colaborărilor dintre organizațiile non-profit la nivel național și european.

Alte știri