Ordinul prin care se închid şcolile, grădiniţele şi liceele 30 de zile. Ce se întâmplă cu elevii care nu au Internet

Ministrul Educaţiei a transmis ordinul prin care, de luni, se închid pentru 30 de zile şcolile, grădiniţele şi liceele.

Ordinul privind suspendarea activităţilor, semnat de ministrul Monica Anisie, prevede, la articolul 1, că ”începând cu data de 09.11.2020 se suspendă, pentru o perioadă de 30 de zile activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal a preșcolarilor și elevilor”.

Acest document ar fi ajuns deja la inspectoratele şcolare județene. O prevedere foarte importantă este aceea că, acolo unde cursurile nu se pot desfăşura în sistem online, inspectoratele și școlile “au obligația să asigure resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie informațională și internet.”

Or, acest lucru ar putea implica faptul că şcolile ar avea obligaţia să le asigure elevilor care nu au acces la Internet manuale, fişe de lucru, caiete de lucru etc. – şi ca unele cadre didactice să se întâlnească fizic cu elevii pentru a da şi a primi aceste materiale

În document se precizează că “direcția generală învățământ preuniversitar, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin”.

Consiliul Naţional al Elevilor a anunțat, joi seară, într-un comunicat, că dezaprobă măsura anunţată de preşedintele Klaus Iohannis referitoare la închiderea școlilor din România.

Sursa: stirileprotv.ro

Alte știri