ȘTIRILE ZILEI
Miercuri, 7 octombrie, GCS a raportat decesul unui adolescent de 18 ani, infectat cu Covid-19. Tânărul de 18 ani care a pierdut lupta cu noul coronavirus, era din Prahova...
Stiri
Incendii la autoturisme în Oradea și Marghita. Conducătorul auto al uneia dintre ele a avut nevoie de prim ajutor
Marți, 6 octombrie a.c., pompierii militari bihoreni au acționat în Oradea și Marghita, pentru stingerea a două incendii produse la autoturisme. Astfel, pompierii Detașamentului 2 Oradea au intervenit pe...
Stiri
Se înmulțesc refuzurile de împăcare dintre consumatori și bănci. Ce recomandă CSALB. Comunicat
În anul 2020 au fost deschise 433 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Dintre acestea, în raport...
Ministerul Sănătăţii organizează pe 15 noiembrie concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, iar examenul se desfăşoară în...
MAI a lansat recent, la nivel național, campania „Pentru ca alţii să trăiască, donează plasmă” destinată românilor care s-au vindecat de COVID-19 și pot salva alte vieți cu ajutorul...
Stiri
7 octombrie: Coronavirus în România și în Bihor. Una dintre persoanele decedate în ultimele 24 de ore este copil cu vârsta între 10 și 19 ani
Până astăzi, 7 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați....
Stiri
Coronavirus în România: Bilanț fără precedent. Aproape 3000 de cazuri noi, iar numărul deceselor a explodat
Alte 2.958 de noi cazuri de COVID-19 – record absolut – au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, bilanțul ajungând la 142.570, potrivit datelor raportate miercuri...
Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață în municipiul Satu Mare, în piața Eroii Revoluției. Un BMW a spulberat o florărie, iar o femeie a fost...
Penitenciarul Oradea scoate la concurs, din sursă externă, în vederea încadrării ca poliţist de penitenciare, 14 posturi de ofiţer şi agent în cadrul sectorului economico – administrativ, după cum...
Stiri
Un test rapid pentru detectarea coronavirusului a intrat pe piața din România. Vezi avantajele
Un test antigen rapid pentru detectarea coranavirusului a intrat în aceste zile pe piața din România. Rezultatul este dat în doar 15 minute de la recoltare. Responsabilii din Comisia...
Miercuri, 07 octombrie a.c., în jurul orei 04.00, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, Garda de Pompieri Tinca a fost mobilizată în localitatea Sititelec, comuna Husasău...
Stiri
Coronavirus în Bihor: 7 octombrie. A crescut de 10 ori numărul persoanelor izolate la domiciliu
Astăzi, 7.10.2020, ora 8.30, în județul Bihor există: 234 persoane internate (219 erau ieri), 3057 persoane vindecate (2943 erau ieri). Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 766...
Festivalul de film documentar și drepturile omului One World Romania organizează un atelier de film documentar dedicat liceenilor din Oradea cu vârstele cuprinse între 14 și 19 ani. Atelierul...
Miercuri, 7 octombrie intră în vigoare carantina la domiciliu pe o perioadă de 14 zile pentru cei care vin în România din 49 de ţări. Comitetul Naţional pentru Situaţii...
Medicii trag un semnal de alarmă pentru părinți. Vaccinul împotriva virusului gripal este necesar pentru copii. Pentru că cei mici sunt expuși formelor severe de gripă, infecția cu noul...