ȘTIRILE ZILEI
Stiri
Şedinţă comună pentru proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor
Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc, luni, în şedinţă comună pentru a supune la vot proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred...
Duminică, 25 iunie a.c., la ora 02.15, pe strada Primăriei din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 17 ani, din Oradea, în...
În cadrul „Anului Jubiliar Iuliu Maniu”, Bădăcinul a fost, duminică, 25 iunie, gazda unor noi manifestări închinate marelui om politic. Reamplasarea „Crucii lui Iuliu Maniu”, numită sugestiv „Răstignirea”, a...
A fost câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6 din 49. Suma este fabuloasă – peste 10 milioane de euro. A fost obținut cu un bilet...
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, împreună cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Istorie , Relații Internaționale și Științe Politice, Școala Doctorală de Istorie, Centrul de...
Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial şi european, a câştigat, duminică, proba de 200 m liber din cadrul ediţiei a 59-a a competiţiei Sette Colli Trophy de la...
Unchain Fintech Festival, cel mai emblematic eveniment Fintech din Europa Centrală și de Est, revine anul acesta, în perioada 29-30 iunie, în Cetatea Oradea! Festivalul va aduna cei mai...
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Prognoza meteo pentru săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023: Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru...
La data de 25 iunie, în jurul orei 08.20, polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier, produs pe DN1-E60, în localitatea Șaula, comuna Izvoru Crișului. Conform primelor cercetări...
Peste 130.500 de elevi vor susţine, începând de luni, probele scrise ale Bacalaureatului. 3537 sunt din Bihor. Din totalul celor înscrişi, 3144 candidați provin din promoţia 2022-2023, iar 393...
Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie 2023, a decis continuarea protestelor pentru susținerea revendicărilor și actualizarea calendarului acțiunilor de protest. Acțiunile de protest...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, Girișu de Criș și Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 34 de cetăţeni din diverse state...
În județul Bihor 3537 candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2023, începând de luni, 26 iunie 2023. Din totalul...
În acest final de săptămână a început turnarea primul tronson al planșeului aferent pasajului 2 (cel dinspre Calea Clujului) și al celui de-al doilea tronson al planșeelor de la...
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben valabilă și în zona de munte a județului Bihor Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10Fenomene...