Parastas regal în Oradea. Parohia Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” și monarhiștii orădeni au marcat cinci ani de la trecerea în veșnicie a Regelui Mihai I – VIDEO

Pe 5 decembrie se împlinesc cinci ani de când ultimul rege al României, Mihai I, a plecat la cele veșnice. Pentru a marca acest moment, duminică, 4 decembrie, s-a organizat parastasul regal de pomenire a Alteței Sale. Momentul comemorativ a fost găzduit de Parohia Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii” din Oradea. După Sfânta Liturghie, părintele paroh Cristian Rus, consilier cultural, împreună cu părintele Andi Bacter și părintele Dorel Octavian Rus, au săvârșit pomenirea celui care a fost unul dintre conducătorii României în una dintre cele mai grele perioade a istoriei (1927-1930; 1940-1947). Despre rolul jucat de Regele Mihai I a vorbit celor prezenți în biserică părintele Dorel Octavian Rus.

„Se împlinesc 5 ani de când întreg poporul român l-a petrecut pe ultimul drum pământesc pe neuitatul Rege Mihai I al României. Cel care a rămas un simbol al sufletului și identității românești. Regele este trimisul lui Dumnezeu pe pământ. El nu guvernează în nume personal, ci în numele lui Dumnezeu. Și această vocație divină o păstrează cei care știu să-și pună întreaga viață în slujba neamului. Or, regii României sunt vrednici urmași ai străluciților și vitejilor voievozi și domnitori ai celor trei țări românești. Regele Mihai I a fost un om de caracter, un rege cu atitudinea demnității care a străbătut atâtea momente grele, atât în viața personală, cât și alături de poporul român. Și cât timp a fost aici, a știut să își păstreze demnitatea, dar mai ales în momentele grele când a fot alungat de vrăjmașii țării și ai neamului, cei care au venit cu steaua funestă roșie de la răsărit și care au adus conceptul scoaterii lui Dumnezeu din sufletul și viața blândului popor român. Regele Mihai I a fost obligat să plece într-un greu și nedorit exil. Dar a avut credință tare, dar și pe brava sa soție Ana”, a precizat părintele Dorel Octavian Rus.

Despre persecuțiile care au urmat momentului abdicării forțate a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, dar și despre calvarul îndurat de bihorenii care s-au opus regimului comunist a vorbit celor prezenți istoricul dr. Cristina LIana Pușcaș.

„Orădenii au cunoscut mult mai devreme opresiunea regimului bolșevic. În primăvara anului 1919, când regimul lui Bela Kun instituie pentru 133 de zile Republica Sovietică Ungară, românii și maghiarii din Oradea se confruntă pentru prima dată cu doctrina comunistă. Până pe 20 aprilie 1919, când în Ziua de Învierea, Armata Română, în frunte cu generalul Traian Moșoiu, pătrunde în Oradea, orașul de pe Criș s-a aflat sub o aprigă teroare. Inclusiv vicarul Roman Ciorogariu, viitorul Episcop Ortodox al Oradiei, din cauza persecuțiilor și a amenințărilor, s-a văzut nevoit să-și taie din barbă și să umble în civil, de teama de a nu fi arestat și omorât de bandele bolșevice. Rolul Armatei Române, atunci când a intrata în 4 august 1919 în Budapesta, a fost să împiedice cu 25 de ani, instaurarea comunismului în Europa”, a declarat Cristina Liana Pușcaș.

Au mai luat cuvântul poetul Aurel Horgoș care a recitat câteva poeme patriotice proprii, dar și Liviu Lupea, monarhist.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 6 seconds