Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de către poliţiştii de frontieră de la SPF Diosig

Poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliției de Frontieră Diosig au descoperit într-o autoutilitară înmatriculată în Germania, parfumuri în valoare de aproximativ 200.000 de lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 13.12.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Diosig au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. În cadrul acestora, la intrarea în localitatea Săcuieni, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Germania, condus de către un cetățean român.

În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit mai multe cutii în interiorul cărora se aflau 570 de parfumuri, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.

Bunurile descoperite aparțineau ocupanţilor mijlocului de transport, iar persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.

Produsele, în valoare de aproximativ 200.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri