Duminică, 26 aprilie 2020, ziua în care creștinii ortodocși își pomenesc morții, accesul auto în Cimitirul Municipal Rulikowski va fi permis doar achitând o taxă de 50 de lei.
Prin excepție, vor avea acces gratuit, persoanele cu handicap locomotor sau cu mobilitate redusă, în baza legitimației care atestă acest fapt, afișată pe parbrizul autovehiculului.
În această perioadă, ordonanțele militare reglementează deplasările la cimitir doar pentru înmormântări, celelalte deplasări nefiind considerate urgențe.
„Duminică, persoanele care doresc să intre cu mașina vor avea această posibilitate achitând o taxă de 50 de lei. În ceea ce privește restricțiile impuse de ordonanțele militare, ele trebuie respectate”, precizează directorul general al Administrației Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica.
Programul de funcționare al Cimitirului Municipal Rulikowski în această perioadă este zilnic între orele 8-20.