Patru suite românești cu Cvartetul Transilvan, la Catedrala Sf. Nicolae

La ediția a IV-a a festivalului European Music Open, Cvartetul Transilvan va prezenta ciclul de 4 suite românești, într-un Concert Extraordinar ce va avea loc la Catedrala Sf. Nicolae, în 14 iunie, de la ora 17:00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Fondat în anul 1987, Cvartetul Transilvan a obţinut într-o perioadă relativ scurtă de timp, numeroase premii și distincții naționale.

Absolvenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, membrii fondatori ai cvartetului, Nicușor Silaghi, Marius Suărășan și Vasile Jucan, s-au perfecționat în interpretarea camerală, în perioada studiilor universitare. Începând cu anul 1998, Cvartetul Transilvan îl are în componență pe Gabriel Croitoru, unul dintre cei mai valoroși violoniști români, căruia statul român i-a acordat privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesù („Catedrala”), instrument care i-a aparținut lui George Enescu.

Distribuie informația
Alte știri