Aula Magna a universității, locul în care a avut loc conferința științifică, a fost plină de studenți, profesori și elevi ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu”, veniți să-l asculte pe reputatul savant american vorbind despre istoricul Silviu Dragomir și contribuția sa la scrierea istoriei revoluției de la 1848 în Transilvania.
Bazându-se pe cei 50 de ani de cercetare asupra trecutului țării noastre, profesorul american le-a vorbit celor prezenți, cu elocvență, competență și umor, despre studiul istoriei, viața și opera lui Silviu Dragomir. În context, Paul E. Michelson i-a îndemnat pe colegii săi români să își facă cunoscute ideile în plan internațional, subliniind că prezența sa la Oradea este „o declarație privind pașii făcuți de România spre integrarea în Occident și despre valoarea colaborării științifice între universitățile din întreaga lume”.
Vorbind despre personalitatea istoricului Silviu Dragomir, savantul american a spus că acesta a fost „savant, dar și un om cu sincere convingeri religioase ortodoxe, activist, naționalist, radicalizat după primul război mondial, foarte activ în viața socială, în domeniul educației și în politică”. Paul E. Michelson a reamintit publicului că Silviu Dragomir a petrecut cinci ani în închisoarea de la Sighet, fără să fi fost judecat. „Asta e justiția comunistă”, a comentat sec istoricul american. „Biografia dedicată lui Avram Iancu este cartea în care Silviu Dragomir și-a dovedit calitatea de autentic cercetător al istoriei”, consideră profesorul Universității din Huntington. În context, el a subliniat faptul că-i datorăm lui Silviu Dragomir demersul de a cerceta, pentru prima oară, documentele păstrate în arhivele vieneze cu privire la activitatea politică și militară a celui care a fost „Crăișorul munților”.
„Silviu Dragomir a dat startul studiilor documentate ale revoluției de la 1848, inspirând și alți istorici să ducă mai departe acest demers. A fost un istoric de primă mărime, de valoare europeană, care merită să fie readus în circuitul ideilor. Au fost, cu siguranță, și erori de judecată în cariera sa politică. A încercat să afle ce s-a întâmplat pe baza documentelor, mai mult decât pe bază de sentimente sau instincte, iar angajamentul său față de documente l-a scăpat de multe gafe. Sper ca bicentenarul nașterii lui Avram Iancu să readucă în atenția lumii opera lui Silviu Dragomir”, a concluzionat istoricul american Paul E. Michelson.
Paul E. Michelson are un doctorat în istorie, la Universitatea Indiana, Bloomington. A fost de trei ori bursier Fulbright în România. Cartea sa, Romanian Politics, 1859-1871: From Prince Cuza to Prince Carol (Politica românească, 1859-1871: De la principele Cuza la principele Carol) (1998), a fost descrisă de Choice Magazine drept „o remarcabilă carte academică”, fiind distinsă cu Premiul „Bălcescu”, din partea Academiei Române, în anul 2000. Paul E. Michelson este membru de onoare al institutelor de istorie ale Academiei Române de la: Iași, București și Cluj. Între 2006 și 2009, profesorul Michelson a fost președinte și secretar-redactor al Societății de Studii Românești. Timp de zece ani a fost secretar al Conferinței de credință și istorie, iar în prezent este membru al consiliului de conducere al C.S. Lewis and Kindred Spirits Society din Europa Centrală și de Est. Domeniile sale de interes și expertiză includ istoriografia, istoria României în secolele XIX-XXI, revoluțiile din 1848, societățile totalitare și post-totalitare, istoria Veneției, opera lui C.S. Lewis ori J.R.R. Tolkien și grupul de discuții literare Inklings.