În perioada 4 – 6 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, au fost desfășurate 29 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 23 de filtre, în acțiuni fiind implicați 438 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 146 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră, reprezentați ai I.T.M. Bihor și ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.609 persoane. De asemenea, au fost efectuate 1080 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 231 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 136.360 de lei.
Totodată, au fost constatate 22 de infracțiuni, dintre care 10 la regimul circulației rutiere, două de natură judiciară și alte 10 infracțiuni de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 137 de sancţiuni contravenţionaleau fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 57 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză,11 pentru conducere sub influența alcoolului, 10 au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați opt bicicliști, patru sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, trei pentru nerespecarea semnificației culorii semaforului electric, patru au fost pentru lipsa ITP, iar 40 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 27 de permise de conducere, dintre care 12 pentru conducere sub influența alcoolului, patru pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, iar 11 pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reţinute nouă certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate la sfârșit de săptămână, polițiștii bihoreni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal. Astfel, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.
La acest sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii bihoreni au fost prezenți și la manifestările culturale și artistice de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.
În perioada următoare, polițiștii bihoreni vor continua, în sistem integrat, activitățile pentru liniștea și siguranța cetățenilor și pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal.