Aproape 2.000 de persoane au fost legitimate și 1.122 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână.
86 de conducători auto, care reprezentau un pericol, au fost scoși din trafic, iar 61 de vehicule au fost oprite din a circula.
În perioada 25 – 27 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.
Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, de tip „razie”, atât în municipiul Oradea, cât și pe raza județului Bihor.
Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 26 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 35 de filtre, în acțiuni fiind implicați 498 polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 36 de jandarmi, 36 de polițiști de frontieră, dar și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.931 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.122 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 707 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 512.911 de lei. Totodată, au fost constatate 43 de infracțiuni, dintre care 18 la regimul rutier.
Din totalul sancțiunilor, 459 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 320 au fost aplicate unor conducători auto surprinși în timp ce depășeau limitele legale de viteză, 32 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate 6 opriri neregulamentare, 5 sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor, alte 12 pentru conducere sub influența alcoolului, 14 au fost pentru lipsa ITP, au fost sancționați 8 bicicliști, iar 62 de sancțiuni au fost pentru alte abateri.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 86 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula 61 de autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Astfel, certificatele de înmatriculare ale vehiculelor au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.
La sfârșit de săptămână, polițiștii și jandarmii din Bihor au fost prezenți și la manifestările culturale, artistice și la evenimentele de pe raza județului, unde au desfășurat activități preventive și au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente negative.