Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional al MAI din județul Bihor, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.
Efectivele MAI din județul Bihor care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.
Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, nu au fost sesizate incidente electorale în legătură cu alegerile prezidențiale sau cu alegerile locale parțiale din județul Bihor.
Așa cum știți, președinții birourile electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.
Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.
Astăzi, peste 1.700 de angajați ai MAI din județul Bihor acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de vot, verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat personalului MAI să își îndeplinească misiunile cu profesionalism și imparțialitate, indiferent de calitatea persoanelor implicate.
Vă reamintim, că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Menționăm că și azi, între orele 07.00 și 21.00, pentru a soluționa, cu celeritate cererile pentru eliberarea actelor de identitate, structurile de evidență a persoanelor din județul Bihor asigură program cu publicul, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze.
Pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
De asemenea, reiterăm faptul că lista cu persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani a fost actualizată și trimisă către Autoritatea Electorală Permanentă, conform termenelor prevăzute în legislație.
Doamnelor și domnilor,
Efectivele MAI din județul Bihor rămân mobilizate pentru menținerea ordinii publice și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul sesizării unor incidente electorale. Totodată, așa cum v-am obișnuit, în spiritul transparenței, pe parcursul acestei zile, vă vom comunica în timp real informațiile de interes public din competența structurilor MAI din județul Bihor.