Vara aceasta, curiozitatea și bucuria de a învăța au fost la ele acasă în Buntești și Sânnicolau Român, unde peste 100 de copii au participat gratuit la două Școli de Vară STEAM organizate de Fundația Comunitară Oradea, împreună cu Școala Gimnazială nr. 1 Buntești, Asociația școlii și Asociația „Zâmbet și Speranță pentru un viitor mai bun”.
La Școala de vară „STEAM de Vacanță”, derulată între 1 și 5 septembrie, peste 50 de copii cu vârste între 8 și 12 ani au descoperit că matematica poate fi distractivă prin tehnica String Art, au făcut experimente electrizante și au mers într-o excursie de geologie la Peștera Meziad.
În același spirit, între 27 august și 2 septembrie, alți 70 de copii din Sânnicolau Român au intrat în „EcoSTEAM Aventura”: au privit cerul cu ochi de mici astronomi, au învățat despre protejarea naturii și au experimentat chimia alimentară gătind împreună.
„În comunitățile rurale, unde resursele educaționale sunt adesea limitate, astfel de inițiative fac o diferență uriașă. Prin această finanțare am reușit să răspundem unei nevoi reale și să aducem știința mai aproape de cei mici, acolo unde contează cel mai mult”, a declarat Teodora Albiter-Pereț, director programe la Fundația Comunitară Oradea.
Cele două proiecte fac parte din programul național Școli de Vară STEAM, inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Pepco România și implementat în 33 de comunități din țară. În Bihor, Fundația Comunitară Oradea a reușit să transforme ultimele zile de vacanță într-o aventură educațională de neuitat.