Peste 100 de porții de mâncare și colinde pentru oamenii străzii

În spiritul sărbătorilor, Asociația Pro Bambini din Oradea a organizat, sâmbătă seara, o acțiune caritabilă pentru a aduce un strop de căldură și bucurie în inimile celor mai nevoiași. Astfel, 104 porții de mâncare au fost oferite, constând în 52 de cine și 52 de mic dejun, destinatarilor găzduiți de Azilul de Noapte al Direcției de Asistență Socială Oradea.

Cu un simț al responsabilității și al implicării sociale, membrii ONG-ului orădean au subliniat importanța solidarității în această perioadă specială.

„Colindăm nu doar la casele de «boieri mari», ci mai ales la oamenii cu care destinul nu a fost generos”, a declarat Crina Dobocan, președintele asociației.

Evenimentul a fost îmbogățit de prezența copiilor din Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” de la Satu Mare, alături de apreciatele artiste de muzică populară Leontina Dorca și Carmen Sas, care au colorat atmosfera cu colinde pline de căldură și încântare. Această inițiativă a adus zâmbete și lacrimi de emoție pe fețele celor aflați în momente dificile.

Acțiunea face parte din proiectul „Dăruind vei dobândi – jucării pentru copii”, derulat de Asociația Pro Bambini în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și școlile din Oradea și județ, în cadrul căruia acțiunile caritabile, precum: oferirea de pachete cu alimente, rechizite și burse sociale, au devenit o tradiție. Proiectul, ajuns la a XVI-a ediție, are ca scop aducerea unui zâmbet pe fețele copiilor și susținerea familiilor defavorizate pe tot parcursul anului.

La eveniment au fost prezente trei figuri cheie ale asociației, prof. Valeria Bunica, directorul executiv, Crina Dobocan, președintele, Stela Tăut, director de proiecte și programe în cadrul ONG-ului, și fotograful fotograful Gheorghe Petrila, care au transmis mesaje pline de speranță și urări de sărbători fericite. Aceste momente au evidențiat angajamentul și devotamentul asociației în sprijinirea celor aflați în nevoie, subliniind că gesturile mărunte pot face o diferență semnificativă în viața celor mai puțin norocoși. 

Distribuie informația
Alte știri