Joi, 16 mai a.c., pompierii militari bihoreni au fost prezenți la Casa de Cultură “Zilahy Lajos” Salonta, unde, timp de aproximativ șapte ore, au pregătit peste 100 de salontani în domeniul acordării primului ajutor.
Pompierii Centrului de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență (C.F.P.D.A.M.U.) al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au desfășurat activități de pregătire, atât teoretice, cât și practice, a angajaților Primăriei Salonta, a cadrelor didactice din localitate, liceenilor și a altor persoane dornice a învăța să acorde primul ajutor oamenilor aflați în situații critice.
Căpitan Tomșe Călin și plutonier adjutant Borz Darius, formatori în cadrul C.F.P.D.A.M.U., le-au explicat celor 109 persoane prezente, în patru serii, la sesiunea de instruire, noțiunile de bază în acordarea primului ajutor, prezentându-le teoretic și arătându-le practic, modul în care se realizează dezobstrucția căilor aeriene și suportul vital de bază, ambele atât la atât adulți, cât și la copii și sugari. Cei prezenți au exersat, sub îndrumarea pompierilor militari, metoda Heimlich, poziția laterală de siguranță și modul de efectuare a manevrelor de resuscitare.