Peste 190 de pompieri militari bihoreni înaintați în grad, la termen

Un număr de 193 de pompieri militari bihoreni care au îndeplinit sau îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul acestui an și celelalte condiții stabilite prin actele normative în vigoare, sunt avansați la termen, în gradul următor.

Prin ordin al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, vineri, 30 iulie, au fost înaintaţi în grad cinci ofițeri şi 16 subofiţeri, iar luni, peste 170 de subofițeri pompieri vor dobândi noile grade militare, parcurgând încă o treaptă în ierarhia militară.

Pentru munca depusă, rezultatele bune obținute și competența profesională de care au dat dovadă de-a lungul timpului, cadrele militare înaintate în grad au fost felicitate de comanda unităţii,  care le-a urat să poarte noile grade cu aceeași implicare, demnitate și responsabilitate dovedite până acum, precum şi de către ceilalţi colegi ai acestora.

Alte știri