Pe parcursul anului şcolar 2024– 2025, Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației, în parteneriat cu firma „Maspex România” au derulat Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, unul dintre cele mai ample programe educative derulate la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa întâi cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, în mediul online, precum și în perioada vacanțelor.
Programul ,,Şcoala Siguranţei Tedi” a avut ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii, prin metode educative, adecvate vârstei lor. Programul s-a adresat elevilor aflaţi în primul an de studiu.
În județul Bihor, proiectul a fost implementat, pentru a zecea oară, consecutiv, de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Pe parcursul acestui an școlar, în cadrul programului ,,Şcoala Siguranţei Tedi”, polițiștii de prevenire din Bihor au derulat peste 78 de activități preventive, în care au fost implicați peste 2.000 de copii, din 59 de unități școlare, din mediul urban și din mediul rural din județul Bihor.
Astfel, în proiect au fost implicați elevi ai claselor întâi din Oradea, Marghita, Beiuș, Aleșd, Vașcău, Nucet, Ștei, Bratca, Cefa, Cetariu, Chișlaz, Buntești, Rieni, Lăzăreni, Holod, Husasău de Tinca, Borod, Sânicolau Român, Tinca, Rieni, Sârbi, Diosig, Roșiori, Tulca, Finiș, Biharia, Sântandrei, Biharia, Paleu, Bulz, Rontău, Avram Iancu, Ceica, Ciumegiu Paleu, Șuncuiuș, Talpoș, Derna, Drăgești, Hidișelu de Sus, Mădăras, Cojdeni, Câmpani de Pomezeu, Roșia, Sălacea, Sânmartin.
Pe parcursul derulării proiectului, au fost dezbătute, în total, 11 teme preventive, respectiv „Copilul și accesarea internetului”, „Când părinții lipsesc de acasă”, „Siguranța în vacanța de iarnă”, „Prevenirea recunoașterea și gestionarea bullying-ului”, „Siguranța în clasă”, „Siguranța în pauză”, „Traversarea carosabilului”, „Mersul pe bicicletă în siguranță”, „Copilul ca pasager”, „Deplasarea pe stradă”, „Situațiile periculoase”.
În interacțiunea cu elevii, polițiștii de prevenire din Bihor au utilizat o serie de materiale preventive, broșuri, pliante, filmulețe educativ – preventive și diverse jocuri complexe şi atractive, destinate elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice, adaptate celor trei categorii de beneficiari.
Proiectul Tedi nu vizează învățarea pe de rost a unor informații, ci asimilarea unor cunoștințe și dezvoltarea unui set de abilități la care copilul să apeleze în diverse situații. Activităţile derulate cu elevii de poliţiştii de prevenire respectă nevoia copilului de a învăţa prin joc, micuții implicați fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui.