Peste 3800 de controale, instruiri și exerciții desfășurate de Inspecția de Prevenire în Bihor, în acest an

În primele opt luni ale acestui an, personalul Inspecţiei de Prevenire a desfășurat un număr de 1488 decontroale, efectele acestora fiind concretizate în reducerea semnificativă a factorilor de risc şi creşterea nivelului de protecţie a obiectivelor sursă de risc, precum şi în îmbunătăţirea modului de comportare a cetăţenilor în diferite situaţii.

Au fost supuse activității de control 445 instituții, 43 de localități, 880 de operatori economici, 45 de obiective de investiții și 8 obiective SEVESO.

 Pe timpul desfășurării controalelor de prevenire au fost depistate 8.283 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor și a protecției civile, dintre care, 1.516 au fost soluționate operativ pe timpul verificărilor. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6.902 sancțiuni contravenționale, din care 5.961 de avertismente și 941 de amenzi, în cuantum de 5.294.500 lei.

Au fost organizate și desfășurate 1.193 de instruiri cu personalul cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență și 1.143 de exerciții de alarmare și evacuare în cazul declanșării diferitelor tipuri de riscuri.

                                 Controale și instruiri în unități de învățământ

De la începutul acestui an, până în prezent, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au efectuat peste 130 de controale la unitățile de învățământ din județ, desfășurând totodată 127 de exerciții privind modul de comportare în caz de incendiu sau cutremur și 129 de instruiri în domeniul situațiilor de urgență, activități în care au fost implicate peste 6400 de persoane (elevi, cadre didactice și personal auxiliar).

Astfel, pompierii bihoreni au executat 137 de controale de specialitate, la 104 grădinițe și 6 creșe, 49 de școli primare,  95 de școli gimnaziale, 30 de colegii, licee și școli profesionale și la 8 clădiri aparținând universităților, activități în urma cărora au fost constatate 954 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, din care 153 au fost remediate pe timpul controalelor. Pentru deficiențele identificate au fost aplicate 811 sancțiuni contravenționale, din care 772 de avertismente și 39 de amenzi în valoare de 125.500 lei.

De asemenea, colegii au desfășurat în unitățile de învățământ, peste 100 de lecții deschise și acțiuni de informare și educație preventivă, precum și de pregătire pe linia acordării primului ajutor, în aceste activități fiind instruiți aproximativ 7000 de preșcolari și elevi, respectiv peste 100 de cadre didactice. Totodată, în aceeași perioadă, în cadrul programului “Școala Altfel – Prețuiți Viața!”, organizat la nivelul fiecăreia dintre cele 12 subunități ale ISU Bihor, 827 de elevi și preșcolari au fost învățați de pompieri cum să prevină incendiile, ce trebuie să facă pe timpul și după producerea unei situații de urgență și cum să utilizeze corect Sistemul Unic de Urgență 112.

Pe parcursul activităților menționate, copiilor și cadrelor didactice le-au fost prezentate și Campaniile de informare și educație preventivă a populației R.I.S.C. “Siguranța NU e un joc de noroc!”, R.I.S.C. “Mai bine previi, decât să nu fii!”, “F.O.C – Flăcările Omoară Copii”, “Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și “Nu tremur la Cutremur”, pompierii distribuindu-le în acest sens, flyere, broșuri și pliante cu recomandări specifice, aferente temelor abordate.

                                 Campania “Detector pentru viață”

În acest an, un pas important pe linia prevenirii situațiilor de urgență l-a constituit extinderea campaniei „Detector pentru viață” în județul Bihor, derulată de Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, E.ON și Delgaz Grid, campanie în cadrul căreia au fost montate gratuit 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon la gospodării vulnerabile din comunele Ceica, Hidișelu de Sus, Lăzăreni, Nojorid, Oșorhei, Popești, Tăuteu, Șimian, Ciumeghiu, Holod, Tinca, Dobrești, Bratca, Tileagd, Șinteu.

Alte știri