Peste 4.400 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România de la începerea conflictului

Foto: digi24.ro

Poliţiştii de imigrări au emis, în ultima săptămână, 1.575 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări.

De la începutul războiului din Ucraina de anul trecut, Inspectoratul General pentru Imigrări a emis 122.287 de astfel de permise. De asemenea, de la începerea conflictului din Ucraina, 4.401 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.

În ultima săptămână, un cetăţean ucrainean a depus cerere de azil în ţara noastră.

Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 44,8%. 

Distribuie informația
Alte știri