Peste 500.000 de doze gratuite de vaccin împotriva gripei vor ajunge la medicii de familie

Începând de luni, 19 octombrie, 500 de mii de doze gratuite de vaccin împotriva gripei vor pleca din depozite către medicii de familie. Transferul în sine va dura câteva zile. Abia după aceea, doctorii îi vor chema la imunizare pe pacienţii cu risc mare de complicaţii.

Este primul an în care mare parte din populaţia lumii a înţeles, în mod trist şi brutal, ce înseamnă să lupţi cu o boală care nu are leac. Experţii în sănătatate avertizează însă că în valul al doilea al pandemiei va avea loc şi confruntarea cu alt inamic, gripa sezoniera. E drept, pe aceasta o putem preveni.

Din trei milioane de doze gratuite, câte a comandat de la producători, Ministerul Sănătăţii a distribuit până acum numai 400 de mii. Majoritatea au ajuns în spitale. Abia de luni ar trebui ca medicii de familie să primească un lot de jumătate de milion de injecţii. Sunt aşteptate în special pentru gravide, copii sub 5 ani, bolnavi cronici şi vârsnici.

Vaccinul împotriva gripei nu se găseşte acum nici cu bani, în farmacii. Reprezentanţii importatorilor spun că România a fost, pentru fabricanţi, o piaţă inconstantă în ultimii ani. Acum cererile sunt uriaşe din toate statele, dar pentru producători nu suntem o prioritate.

Alte știri