Peste 600 de soferi bihoreni au fost amendati in minivacanta de la sfarsitul saptamanii trecute

foto arhiva

În perioada 15 – 18 august a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 620 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 209.785 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 34 de permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute șapte certificate de înmatriculare, au fost constatate 21 de infracțiuni și 21 de tamponări.

459 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 60 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, iar 98 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Astfel, joi, 15 august a.c., la ora 22.57, pe B-dul Ștefan cel Mare din municipiul Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Nojorid, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 119 km/h, înregistrată radar.

Distribuie informația
Alte știri