Obiectivul fundamental al inspecției de prevenire în perioada sezonului rece a vizat eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii sub control a riscurilor și creșterea nivelului de securitate a cetățeanului, un accent deosebit fiind pus pe întreținerea și exploatarea corespunzătoare a instalațiilor și mijloacelor de încălzire.
Astfel, în perioada noiembrie 2023 – martie 2024, au fost efectuate 733 de controale, din care, 182 la instituții, 504 la operatori economici, 28 la localități și 19 la obiective de investiții.
În urma verificărilor executate, care au vizat înlăturarea deficiențelor pe linia apărării împotriva incendiilor și aplicarea legalității în domeniul situațiilor de urgență, au fost depistate 5393 de nereguli, din care 998 (cca. 18,5%), au fost remediate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 4433 de sancțiuni contravenționale.
Cu ocazia celor 733 de controale, pompierii din cadrul Inspecției de Prevenire au organizat și desfășurat 755 de instruiri la care au participat 7569 de persoane și 737 de exerciții de evacuare și intervenție, în care au fost implicate 14.310 persoane.