Natura reușește să ne lase uimiți de splendoarea și nenumăratele sale minuni, iar peșterile sunt cele mai magnifice creații ale sale. Primele gânduri care îți pătrund în minte sunt misterele ascunse, secretele cele mai bine păstrate ale naturii și aventura de neegalat. Când intri în peșteră vei fi fascinat de formațiunile geologice spectaculoase, stalactite, lacuri, caverne si multe alte lucruri uimitoare care te așteaptă în interior.
Peștera Igrița (de la Pusta Călățea – Potriva), este situată în zona Aștileu-Pusta Călățea în limita Munților Piatra Craiului (raionul Aștileu, județul Bihor). Numele de peștera „Potriva” este un nume popular deoarece se afla în trecut în fața grădinii familiei „Potriva”, iar numele popular peștera „de la Pusta Călățea” este folosit pentru că se află în zona Pustei Călățea. Peștera reprezintă punctul de intrare în subteran al râului Mniera. În satul Călățea, comuna Aștileu, Bihor, în extremitatea vestică a depresiunii de captare carstică omonimă. Intrarea de mari dimensiuni este urmată de o succesiune de cascade. Urmând apa, se ajunge curând la primul sifon, impenetrabil. În final apele vor ieși la lumină prin Peștera de la Aștileu.
Peştera este cunoscută încă din secolul trecut şi a făcut obiectul a numeroase investigaţii de ordin biospeologic (formele de viață din mediul cavernicol) şi arheologic (trecutul istoric al omenirii pe baza interpretării urmelor materiale păstrate). În Enumeration des grottes visitees, seria 7-a (R. JENNEL & L. G. RACOVITZA, 1929, p. 544), ea este consemnată, de către P. A. Chappuis, care o vizitase în 1924, sub numele de Peştera din Valea Mierei. Din Repertoriul monumentelor din judeţul Bihor (1974) rezultă că membrii Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea au descoperit, în galeriile superioare, oseminte de Ursus spelaeus, resturi scheletice de Homo sapiens şi fragmente de ceramică din perioada eneolitică (sfârșitul mileniului V a.Chr – începutul mileniului III a.Chr). În perioada 1964 – 1975, membrii Institutului de Speologie „E. Racoviţă” din Cluj-Napoca întreprind, în această zonă, cercetări de speologie fizică, fac aprecieri generale asupra genezei şi evoluţiei peşterii (T. RUSU, 1973.b, 1975), pe care o explorează şi o cartează pe primii 200 m lungime. În perioada 1973-1976, speologii amatori din Oradea, conduşi de L. Vălenaş, dezobstruează un horn de la capătul porţiunii cunoscute anterior şi, forţând înaintarea, o explorează şi o cartează pe o lungime de 1488 m (L. VĂLENAŞ şi GH. DRÎM-BA, 1978, p. 296). Explorările sunt continuate de Clubul de Speologie „Z” Oradea, care până în 1996 o cartează pe o lungime de 3713m.
Regimul de curgere cu nivel liber, după cum au demonstrat-o explorările directe, este caracteristic porțiunii firale (firul apei) a sistemului, mai precis sectorului între punctul de pierdere al Văii Mnierei, prin Peștera lui Potriva și resurgența (locul de unde iese la suprafata o apa subterana) din Peștera de la Aștileu. Explorările efectuate în această porțiune au relatat un curs subteran cu o serie de lacuri și un număr de 18 sifoane relative scurte ( 13 în Peștera de la Aștileu și 5 peștera lui Potriva).
Accesul la peștera se poate face prin drumul Drumul Județean 764, de la Aștileu la Roșia care a fost recent modernizat și trebuie să urmați drumul Pustei Călățea care vă conduce la Peșteră. Poate să fie un loc plăcut pentru orice turist care dorește să facă poze sau un loc plin de inspirație pentru cine găsește natura un refugiu, departe de probleme.
Otniel Denis MALIȚA, Jurnalism, An I
