Piața Unirii a căpătat o nouă înfățișare după finalizarea lucrărilor de refacere a sistemului de irigații și a peluzelor.
Realizarea acestor lucrări a fost necesară deoarece întreținerea scuarurilor cu gazon era constant îngreunată de funcționarea necorespunzătoare a sistemului de irigații, instalat în cea mai mare parte sub pământ. Acesta a fost înlocuit cu un sistem prin aspersiune, ușor de monitorizat și asupra căruia să se poată interveni ori de câte ori ar fi necesar. Suprafața totală a peluzelor repartizate în cele 10 scuaruri este de 2.170 mp.
În mediul urban, gazonul este un important producător de oxigen, acesta absorbind praful și dioxidul de carbon.
Lucrările de refacere a sistemului de irigații și a peluzelor din Piața Unirii au fost realizate de S.C. GLOBAL SERV S.R.L, valoarea lucrărilor fiind de 360.000 lei.
Urmează să fie efectuată recepția lucrărilor. Garanția acestora este de 2 ani de zile. Totodată, prestatorul are obligația de a asigura asistența post-execuție (monitorizarea sistemului de irigare și a stării de sănătate a gazonului) pe o perioadă de două luni de la data recepției.