Pista de biciclete care va lega Cartierul Grigorescu de centrul orașului Oradea, investiție de 1,7 milioane de lei

Consiliul Local a aprobat săptămâna trecută studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-conomici pentru amenajarea unei piste de biciclete de la pasajul din Cartierul Grigorescu până la pista existentă pe Sextil Pușcariu, împreună cu coridorul de expropriere aferent acestei lucrări publice.

Scopul proiectului este de a lega pista existentă din zona Pasaj Cartierul Grigorescu (intersecție sens giratoriu străzile Rapsodiei și Thurzo Sandor) cu zona centrală a orașului, asigurând astfel o legătură directă și sigură pentru locuitorii Cartierului Grigorescu și zonele adiacente, investiția fiind un necesară în contextul în care Primăria Oradea dorește să asigure mai multe conexiuni între pistele de biciclete existente.

Pista de biciclete va străbate străzile Thurzo Sandor, Atelierelor, Ceyrat, Ronald Reagan, Piața 22 Decembrie până la Sextil Pușcariu și va avea o lungime de 1064 m, cu lățimea de 2,50 m.

Tronsonul I cuprinde pista de biciclete cu circulație velo cu sens dublu de la intersecția giratorie cu străzile Thurzo Sandor și Rapsodiei până la intersecția str. Ronald Reagan cu str. Făgărașului, în lungime de 626 m, iar tronsonul II este reprezentat de pista cu circulație velo cu sens dublu de la intersecția str. Ronald Reagan cu str. Făgărașului până la intersecția str. Piața 22 Decembrie cu str. Sextil Pușcariu, având lungimea de 438 m.

Pentru amenajarea pistei este necesară realizarea unui podeț tubular de 4 l lungime. Totodată, sunt prevăzute 4 ziduri de sprijin din beton și o pasarelă metalică destinată traversării Pârâului Peța cu bicicleta, de 22  m.

Valoarea investiției este de 1.789.304 lei (inclusiv TVA), iar durata de execuție este de trei luni.

Distribuie informația
Alte știri