Plafonul de impozitare, majorat la 3.000 de lei şi în cazul pensiilor militare

Guvernul a aprobat miercuri majorarea plafonului de impozitare şi în cazul pensiilor din sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, vor fi scutite de impozitare pensiile din sistemul naţional de ordine şi siguranţă publică în valoare de până la 3.000 de lei.

Pensiile militare de stat reprezintă „o situaţie particulară”, deoarece din anul 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public, fiind reglementat de Legea 223/2015, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

„Pensiile militare de stat reprezintă o situaţie particulară pentru că începând cu 2016 sistemul de pensii militare nu mai face parte din sistemul public, fiind reglementat independent prin Legea nr. 223/2015. Militarilor, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în activitate li se reţine din soldă/salariul lunar o contribuţie individuală la bugetul de stat. Acest fapt face dificilă determinarea contribuţiei contributive a pensiilor militare, însă argumentează majorarea plafonului neimpozabil la acelaşi nivel cu celelalte pensii stabilite pe principiul contributivităţii. Impactul bugetar al aplicării acestei decizii până la sfârşitul anului în curs este de 34,6 milioane de lei”, reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern. 

Distribuie informația
Alte știri