Poliția de Frontieră deschide drumul tinerilor spre o carieră sigură

În perioada 6-12 martie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu” au vizitat șapte licee din Oradea pentru a prezenta oferta educațională și a atrage tineri motivați către o carieră în domeniul securității naționale și protecției frontierelor.

Echipa formată din comisar-șef de poliție Laura Beatrice Bondar, comisar-șef de poliție Alexandru Dima, agent principal de poliție Similda Oci și elevul George Isache a oferit elevilor informații despre atribuțiile instituției, activitățile specifice muncii de supraveghere a frontierei și condițiile de înscriere la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră.

Atmosfera a fost una interactivă, iar elevii s-au arătat interesați de această carieră provocatoare și plină de responsabilitate. Suntem convinși că mulți dintre ei vor alege să devină polițiști de frontieră.

Mulțumim cadrelor didactice de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Liceele „Lucian Blaga”, „Onisifor Ghibu”, „Mihai Viteazul” și „Traian Vuia” pentru sprijinul acordat în organizarea acestor întâlniri!

Alte știri