Un polițist din Bihor a fost selectat, pentru a șaptea oară, consecutiv, pentru a reprezenta Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfăşurat în localitatea Călimănești, județul Vâlcea, în perioada 5 – 8 martie a.c., obținând performanțe sportive deosebite.
Astfel, inspectorul de poliție Cristian Mircea Pop, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, a obținut locul I la proba pe echipe, unde acesta a făcut parte din lotul național al Inspectoratului General al Poliției Române.
Totodată, acesta a obținut locul al II – lea la categoria de greutate -100 de kg. și la categoria de vârstă – 35 de ani, în cadrul aceleiași competiții, la proba individuală.
Polițistul a obținut, astfel, titlul de „Campion Naţional” al Ministerului Afacerilor Interne pe echipe și „Vicecampion național” al Ministerului Afacerilor Interne la individual.
Medaliile obținute astfel vin să întregească palmaresul obţinut de poliţistul bihorean Cristian Mircea Pop, care a câştigat, de-a lungul timpului, alte șase medalii, dintre care trei de aur, două de argint și una de bronz, în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, organizat anual.