Polițiștii bihoreni sunt la datorie în minivacanța de Rusalii

Pentru ca toţi credincioşii să sărbătorească cum se cuvine, în perioada 1 – 5 iunie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor va mobiliza efective suplimentare. Astfel, peste 900 de poliţişti bihoreni de la ordine publică, poliţie rutieră, arme, economic, investigaţii criminale, transporturi și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea locurilor unde au loc evenimente menite să marcheze Ziua Internațională a Copilului și manifestări publice specifice sărbătorii Rusaliilor.

În toată această perioadă, polițiștii bihoreni vor acționa pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar cel al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

Pentru sărbători în siguranță, zilnic, 110 patrule de siguranţă publică vor acţiona pe raza județului Bihor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Poliţiştii bihoreni vor acţiona în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.

Se va acorda o atenţie deosebită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează a se desfăşura evenimente sau manifestări publice, activităţi culturale, religioase, sportive sau de agrement, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă.

În această perioadă, vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza autospecialele dotate cu aparatură radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.

Polițiștii rutieri și de ordine publică bihoreni vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din județul Bihor, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Poliţiştii rutieri bihoreni vor fi prezenţi la orele de vârf pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, precum şi în staţii, triaje de cale ferată și aerogară.

De asemenea, vor fi suplimentate dispozitivele de ordine publică în staţiile cu aflux mare de persoane, pentru combaterea tâlhăriilor, dar și furturilor de şi din bagaje şi din buzunare.

În acelaşi timp, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.

Distribuie informația
Alte știri