Pompierii militari bihoreni într-o nouă misiune de salvare de vieți omenești

Pompierii militari de la reşedinţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor şi din cadrul Detaşamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea au răspuns „Prezent!” apelului lansat către comunitatea bihoreană, de Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, mobilizându-se pentru o nouă misiune de protejare și salvare a semenilor.

În dimineața zilei de marți, 10 septembrie, „înarmaţi” cu dorinţa de a ajuta, pompierii militari „au descins” la Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, alegând să-și ajute semenii printr-o nouă acțiune de donare de sânge, un demers extraprofesional al cărui scop se identifică cu cel al profesiei pe care și-au ales-o: protejarea și salvarea salvarea de vieți omenești.

Astfel, în condițiile în care, la o singură donare fiecare om poate salva trei vieți, pompierii militari orădeni au avut mulțumirea sufletească de a dărui, într-o singură zi, unui număr de peste 60 de persoane, șansa de a trăi, sperând totodată ca gestul lor și al tuturor celorlalți donatori să mobilizeze cât mai mulți bihoreni în această nobilă misiune în sprijinul vieţii.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds