Mii de ani postul a fost o disciplină spirituală, folosită în toate marile religii ale lumii, monoteiste sau politeiste. De câțiva zeci de ani, postul este promovat de mișcările ezoterice. Iar în ultimii ani medicina redescoperă și ea avantajele postului pentru sănătate și îl recomandă tot mai des. Fie că este vorba despre probleme de sănătate, de siluetă sau de încetinirea procesului de îmbătrânire. Psihologii vin și ei cu recomandări de post, dar în cazul lor nu atât de mult în domeniul alimentației, cât al consumului de media sau alte obiceiuri care tind să devină vicii.
Doctorul Peter Schwarz, noul președinte al Federației Internaționale a Diabetului, se ocupă de pacienți cu diabet și grăsime hepatică, în cadrul Institutului Paul-Langerhans, din Dresda. Mai multe studii medicale pe tema postului desfășurate de clinici și institute medicale din diferite centre ale lumii, dar și valorile uimitoare ale unui pacient la vizita la șase luni, i-au atras atenția asupra beneficiilor medicale ale postului. La început a postit el însuși două săptămâni, apoi a întocmit un protocol medical pentru post împreună cu colegii săi.
În programul lui, pacienții postesc două săptămâni sub supraveghere medicală. Pe parcursul celor două săptămâni pacienții beau doar apă cu o priză de sare, și fac de 20 de ori pe zi câte 500 de pași. Pe lângă apă, cei care au tensiunea mică pot bea și cafea neîndulcită și fără lapte. Pacienții cu diabet lasă medicamentele de o parte. În cazul celor cu boli cardio-vasculare are loc o discuție cu medicul cardiolog. Doar în cazul celor cu probleme neuropsihice, precum și a celor cu probleme endocrine se ia în continuare tratamentul medicamentos. La fiecare patru zile majoritatea pacienților din program iau și laxative sau își fac clismă. Mișcarea este absolut necesară pe parcursul postului, spune Schwarz, pentru că în caz contrar pacientul pierde nu doar grăsime, ci și masă musculară. În primele patru zile de post, organismul arde în continuare glucoza din sânge. După aceea trece la arderea corpilor cetonici. Aceștia pot fi generați doar pe măsură ce corpul transformă și arde grăsimea. După două săptămâni de post cu apă, un pacient care a avut sub 150 grame grăsime hepatică ajunge la valori normale. Cei care au avut valori între 150 și 300 de grame, ajung la valori mult mai mici. În mod normal pacienții din a doua categorie reiau cura de două săptămâni de post jumătate de an mai târziu. Valorile glicemice la toți pacienții cu diabet se îmbunătățesc surprinzător, mulți dintre ei reușind să renunțe la medicamente, iar alții să reducă în mod considerabil doza de medicamente sau de insulină. Cei care încep postul curativ sunt însă sfătuiți să fie atenți când încep postul. E foarte greu să ții post când ești invitat la zile de naștere sau la nunți, sau când mergi în concediu, spune Peter Schwarz. Pacienții lui țin post în mod normal și își desfășoara viața și munca mai departe. Doar cei care lucrează în brutării sau alte medii cu temperaturi înalte sau foarte coborâte postesc două săptămâni în concediu. Hotărâtor în cadrul programului este decizia proprie a pacientului de a posti. Dacă ține post sub presiunea familiei, a cercului de prieteni sau a medicilor, nu din proprie inițiativă, are toate șansele să eșueze. Din cele câteva sute de pacienți însoțiți deja de dr. Schwarz pe parcursul postului, 90% au încheiat cura cu sussces și și-au îmbunătățit semnificativ starea de sănătate. Medicul spune că majoritatea pacienților nu s-au confruntat cu mari dificultăți în cele două săptămâni fără mâncare. O singură pacientă a avut după încheierea postului o cădere masivă a părului, dar după alte trei luni, părul s-a regenerat. Alți pacienți s-au confruntat după primele trei-patru zile de post cu dureri musculare, din cauza ridicării nivelului acidului uric. Durerile de cap au cedat însă cu ajutorul câtorva analgezice.
Peter Schwarz nu recomandă acest tip de terapie pacienților supraponderali care suferă de insuficiență cardiacă, femeilor gravide, copiilor, pacienților cu diabet tip 1, precum și celor care în ultimele două luni au suferit un infarct miocardic. Părerea sa personală este însă că majoritatea oamenilor pot posti. Iar postul poate fi și întrerupt dacă pacientul constată că se simte rău. Dar dintre cei care au început să postească sub supravegherea sau sau a colegilor săi, din proprie ințiativă, doar circa 3% au întrerupt postul în primele zile. Important este, din punctul său de vedere, și cum se revine la mâncare după cele două săptămâni. El crede că perioada scurtă de timp și efectele pozitive pentru sănătate pe care pacienții le-au observat la alți colegi de suferință fac pentru aceștia postul terapeutic foarte interesant și atrăgător.
Programe terapeutice prin post cu apă se desfășoară la clinici din Berlin, München, Bamberg sau Essen, Mönchhof/Burgenland Austria, Marbella în Spania, Londra, Marea Britanie, precum și la centre medicale sau de sănătate din București, Cluj-Napoca, Breaza și altele. Numărul lor crește constant, chiar dacă nu sunt tocmai ieftine, în cazul celor private. Beneficiile terapeutice ale postului sunt de luat în seamă.
Profesorul Hans Hauner, de la Universitatea Tehnică din München, spune realist: „Pe parcursul istoriei noastre ca specie ne-am confruntat des cu perioade de lipsuri și de foamete. Corpul se adaptează și se regenerează repede după post.”
Programul terapeutic prin post este considerat de alți medici radical, cu riscuri pentru pacienți.
Cert este că abundența și abuzul de mâncare și de băuturi sintetice ne-au cadorisit cu câteva boli pe care generațiile anterioare nu le-au cunoscut. Numărul persoanelor supraponderale a ajuns la nivel mondial să depășească numărul persoanelor subnutrite. Aproape 750 de milioane de oameni suferă de foamete din cauza dezastrelor naturale sau a războaielor, în timp ce peste două miliarde sunt deja supraponderali.
Daniela Stoica