În cadrul proiectului ”Cetățeni activi la puterea a treia”, cu ocazia Zilei de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, la Centrul Multifuncțional din Ioșia a avut loc o întâlnire cu seniorii din comunitate, cu sprijinul Uniunii Județene a Pensionarilor din Bihor și a distinsei doamne Miorița Săteanu, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Oradea.
Despre însemnătatea dragostei la români le-a vorbit pe larg celor prezenți domnul Vasile Todicǎ, muzeograf, cercetător științific la Muzeul Țării Crișurilor.
Au fost prezentate tradițiile, datinile și obiceiurile populare locale, legate de sărbătoarea Dragobetelui, care simboliza și începutul anului agricol și debutul primăverii, s-au recitat poezii și au fost interpretate melodii de muzică populară. Poeziile au fost recitate din volumele proprii, de către arh. Florica Mera, ec. Hetes Pascu, prof. Nela Axinte, prof. Aurel Horgos, prof. Leontina Costrut, iar muzica a fost interpretată de prof. Maria Matei, alături de ”Corul ”Margareta” și Corul ”General Traian Moșoiu”.
“Acum, la început de primăvară, mă bucur că ați dat curs invitației noastre într-un număr atât de mare cu această ocazie frumoasă, când sărbătorim iubirea la români. Este bine să ne prețuim obiceiurile și tradițiile populare, să nu le lăsăm uitate, să marcăm aceste momente ori de câte ori avem ocazia și să le transmitem mai departe copiilor și urmașilor noștri, în spirit românesc!”, a declarat directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea, Anca Grama, prezentă la eveniment.