Precizări importante legate de deciziile de recalculare a pensiilor transmise prin poştă 

Casa Naţională de Pensii transmite o precizare de presă, cu privire la discuţiile apărute în spaţiul public legate de ”scăderea pensiilor”. 

”Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023. Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiştii din casele teritoriale de pensii. Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii, (începând Legea nr.27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010). Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei,ori de diminuare . În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranşă, iar în cazul diminuării sumele se achită eşalonat”, arată Casa de Pensii în comunicat. 

Deciziile de recalculare în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise de către casele teritoriale de pensii prin Poşta Română tuturor pensionarilor în intervalul 15-31 august, mai anunţă Casa. 

Distribuie informația
Alte știri