Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea, şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage, şi medicul şef, Călin Soane de la DSP Bihor au anunțat joi, într-o conferință de desfășurată online, ultimele veşti privind debutul anului şcolar.
„Bihorul va deschide pe culoarea verde în cea mai mare parte din judeţ, adică cu toţi copiii în clasă”, a declarat Ţiplea.
La ora actuală 18 localități sunt în scenariul galben: Bulz, Pocola, Tulca, Măgești, Țețchea, Remetea, Sânicolau Român, Aușeu, Ceica, Cefa, Vadu Crișului, Tăuteu, Hidișelul de Sus, Drăgești, Brusturi, Drăgănești, Husasău de Tinca și Căbești. Asta timp de o săptămână după care se va reanaliza situația în funcție de cum evoluează situația epidemiologică.
„Toţi preşcolarii vor fi prezenţi fizic în grădiniţe, cu excepţia celor care nu vor fi duşi de părinţi din motive de sănătate. La fel se va întâmpla cu elevii de învăţământ primar, iar conducerile şcolilor vor asigura distanţarea fizică şi toate măsurile legate de asigurarea siguranţei lor sanitare. Preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, dacă în viitor vom ajunge în roşu, vor sta acasă fără să participe la activităţi online”, a declarat şi şeful IŞJ Bihor, Virgil Blage.
Dr. Călin Sonea de la DSP Bihor a făcut un apel către părinţii bihoreni, cerându-le să verifice cu atenţie starea de sănătate a copiilor şi să nu-i trimită la şcoală, dacă prezintă simptome de boli contagioase.
„Acolo unde părintele greșește și își trimite copilul bolnav la școală sau la grădiniță, profesorii, învățătorii sau educatorii, trebuie să fie vigilenți și să refuze acceptarea în colectivitate a copiilor cu simptomatologie. Foarte importantă este și comunicarea. Ea trebuie să fie eficientă atât între părinți și școală cât și între părinți, școală și Direcție de Sănătate Publică”, a mai spus medicul.
Declarațiile prefectului Dumitru Țiplea și ale reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Bihor și Inspectoratului Școlar Județean Bihor privind scenariile de funcționare ale unităților de învățământ din județul Bihor pentru începutul anului școlar 2020-2021.